Categorii
Uncategorized

Uniți pentru generațiile viitoare este noua paradigmă după care ne ghidăm.

Pas cu pas, umăr la umăr, mână de la mână, copac cu copac.

Protejăm verdele României! În luna martie 2021, împreună cu colegii mei USR PLUS și voluntarii care ne sunt mereu alături în acțiuni curajoase, am plantat peste 6000 de puieți, pentru a ne aduce aportul în ceea ce numim regenerarea naturii.

Ne facem partea într-o țară afectată de defrișările haotice și de acțiunile iresponsabile ale celor care ar trebui să investească în protecția mediului și sustenabilitatea lui.

Avem nevoie să transferăm generațiilor viitoare o natură cât mai puțin maltratată și un spațiu în care să putem respira. Plantarea copacilor și stoparea măcelului din păduri sunt priorități în agenda mea de lucru. Susțin cu tărie că în acest sector, chiar dacă schimbarea vine cu pași mici și rezultatele nu se văd imediat, este vital să ne implicăm.

Vom continua seria acțiunilor de plantare a copacilor și sper să fim sprijiniți de cât mai mulți dintre voi, cei care înțelegeți că într-o comunitate este nevoie de o echipă ca să putem schimba lucrurile în bine. Iașul este al doilea cel mai poluat oraș din România, așa că avem nevoie de cât mai mult verde și de cât mai puțină poluare.

Doar Uniți Salvăm România.

Categorii
Uncategorized

Ecologizăm malurile pline de gunoaie!

Fii schimbarea pe care vrei să o vezi in lume!

Atunci când am primit poze cu spații vaste din județul Iași sufocate de gunoaie, am simțit că nu putem sta deoparte. Împreună cu echipa USR PLUS și europarlamentarul Vlad Gheorghe, venit special de la Bruxelles pentru a da o mână de ajutor, am organizat o acțiune de ecologizare a spațiului verde din comuna Rediu. Am adunat deșeurile cu mâna, fără rușine, le-am strâns în saci și am reușit să curățăm cinci zone ale localității.

Ne-am săturat să vedem cum resturile mizere acoperă spațiile verzi și cred că una dintre soluții este să dăm tonul acțiunilor de curățare, să promovăm prin propriile demersuri de echipă, eco-educația. Personal, pot afirma că această experiență m-a făcut să realizez importanța implementării unor politici mai bine conturate în această direcție, cât și răspândirea campaniilor de informare referitoare la poluare în rândul populației. Mai mult decât atât, sunt de părere că fiecare dintre noi este responsabil de acțiunile personale și prin urmare, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a fi schimbarea pe care mi-o doresc să o văd în România.

Acesta este și un mesaj pentru toți cetățenii, care trebuie să înțeleagă că deșeurile se depun în locuri special amenajate, nu doar pentru a evita contaminarea solului sau a plantațiilor, ci și pentru a nu comite o infracțiune. Viața sănătoasă la care sperăm vine mai ales dintr-un echilibru cu natura.

Categorii
Uncategorized

Responsabilitatea socială nu înseamnă doar acțiuni înspre dezvoltarea societății și comunității, ci și măsuri de protejare a mediului.

Tocmai de aceea, în 2019, alături de colegii mei din USR, am plantat 1000 de puieți de paltin, frăsin și stejar.

A fost o acțiune extraordinar de frumoasă și mă bucur nespus că am putut dărui ceva înapoi naturii.

Cred cu tărie în puterea exemplului și sunt convins că doar împreună putem face mai mult pentru protejarea naturii. De altfel, îmi doresc să contribui la educarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului. Acesta va fi un obiectiv pe care nu îl voi pierde din vedere.

Categorii
Uncategorized

Pe urmele hoților de lemne împreună cu europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe și activiștii de mediu Bodnar Daniel și Dani Ghinghiloschi!

Încă înainte de a ajunge în Parlamentul României am știut că pentru a putea scrie legi bune trebuie să cunoști realitatea din teren. Dincolo de discuții, consultări și dezbateri, uneori trebuie să vezi cu ochii tăi dezastrul pentru a găsi cele mai bune soluții.

A fost motivul pentru care la începutul mandatului meu am mers împreună cu europarlamentarul Vlad Gheorghe și doi activiști de mediu în pădurile din Bucovina.

Nu ne-a frapat neaparat să vedem dezastrul din pădure, știam la ce să ne așteptăm, ci mai degraba sentimentul de a nu ne simti în siguranță.

Povestea este una încâlcită iar problemele sunt vechi, deși tăierile ilegale de pădure reprezintă o problemă de siguranță națională. Amenințările la care s-a ajuns sunt dincolo de orice imaginație, iar abuzurile la fel.

Voi lupta, împreună cu europarlamentarul Vlad Gheorghe, cel care a scris legea privind DNA-ul Pădurilor, pentru a schimba legile din acest domeniu, dar voi reveni și în teren, în Bucovina și nu numai, pentru că realitatea din teren este foarte diferită de ce vedem pe Facebook sau la televizor.