
Uniți pentru generațiile viitoare este noua paradigmă după care ne ghidăm.
Pas cu pas, umăr la umăr, mână de la mână, copac cu copac. Protejăm verdele României! În luna martie 2021, împreună cu colegii mei USR
Numele meu este Filip Havârneanu și sunt președintele filialei municipale USR Iași. Înainte să intru în politică, am făcut parte din mai multe ONG-uri și am avut funcții de conducere în organizații studențești, implicându-mă activ în proiectele societatății civile.
Mult timp, am crezut că toți politicienii sunt la fel și că nu mi-aș găsi locul în niciun partid politic. În 2017, eram la Paris, în timpul unui stagiu de master la Universitatea Sorbonne Nouvelle prin programul Erasmus, și urma să decid dacă să rămân definitiv acolo sau să revin în țară. Am luat decizia de a reveni în țară atunci când am văzut asaltul împotriva justiției pe care l-a dat Guvernul PSD, prin adoptarea OUG 13. Mi-am dat seama că, dacă nu mă implic, dacă aleg să plec din țară și dacă închid ochii, voi fi și eu unul dintre cei învinși de sistem.
Din 2020 sunt deputat în Parlamentul României, secretar al Comisiei pentru învăţământ și membru în Comisia pentru tineret și sport. Am convingerea că România poate să ofere tuturor cetățenilor ei un start bun în viață, ca fundament al unei societăți echitabile și juste. Aceasta este și misiunea pe care mi-o asum ca deputat: vreau să particip, alături colegii mei din USR PLUS și alături de partenerii noștri politici, la însănătoșirea educației și la formularea de politici moderne și eficiente pentru tineri.
În egală măsură, ca ales al ieșenilor în Camera Deputaților, îmi asum responsabilitatea de a semnala către autoritățile centrale și locale toate problemele, nemulțumirile și îngrijorările cetățenilor pe care îi reprezint.
Mai jos găsiți cele mai importante repere ale activității mele în sfera parlamentară, publică, civică și politică.
Pas cu pas, umăr la umăr, mână de la mână, copac cu copac. Protejăm verdele României! În luna martie 2021, împreună cu colegii mei USR
Fii schimbarea pe care vrei să o vezi in lume! Atunci când am primit poze cu spații vaste din județul Iași sufocate de gunoaie, am
Tocmai de aceea, în 2019, alături de colegii mei din USR, am plantat 1000 de puieți de paltin, frăsin și stejar. A fost o acțiune
Iașul este la răscruce. Timp de 30 de ani, orașul a fost condus de o administrație coruptă și ineficientă. Rezultatele le vedem cu toții: aer irespirabil, infrastructură nesatisfăcătoare, trafic infernal, criză de locuri de parcare, criză de spații verzi, lipsă de transparență instituțională, eșec pe toate planurile.
Ieșenii merită mai mult. În primul rând, merită soluții reale, nu vorbe goale. Împreună cu colegii din USR PLUS, cu experți din mediul academic, civic și economic, am elaborat un set de măsuri pe care le voi aplica în calitate de primar al Iașului. Aceste măsuri țintesc cele mai importante probleme ale municipiului, așa cum au fost ele identificate de către ieșeni.
Un parlamentar bun este cel care știe să-i asculte pe cetățeni. Vă încurajez să-mi transmiteți aici propunerile, ideile și recomandările pe care le aveți, fie că sunt legate de învățământ și de tineret, fie că sunt legate de administrația publică locală din Iași. De asemenea, îmi puteți scrie aici și despre acele subiecte pe care le considerați importante pentru societate sau pentru comunitatea din care faceți parte. Vocea voastră va fi ascultată.
Numele meu este Filip Havârneanu și sunt președintele filialei municipale USR Iași. Înainte să intru în politică, am făcut parte din mai multe ONG-uri și am avut funcții de conducere în organizații studențești, implicându-mă activ în proiectele societatății civile.